O dispută deja tradiţională – ce boiliesuri folosim la pescuit? Proaspete sau conservate? Are conservantul din boiliesurile ready made o influenţă negativă asupra obiceiurilor de hrănire ale crapilor sau e doar o chestie de gust? Prind boiliesurile proaspete mai bine decât cele conservate? Sau peşti mai mari?
Cel mai mare crap al ambelor sesiuni, 18,5 kg ademenit la doua bile de 30 mm
Fără pretenţia că am descoperit răspunsurile absolute la aceste întrebări, vă prezentăm în rândurile ce urmează rezultatele, în cifre, ale unui test făcut în două partide de 48 de ore, la două săptămâni distanţă, pe acelaşi loc (Planet) de pe aceeaşi baltă – Tâncăbeşti.
Am ales, de fiecare dată, mijlocul săptămânii, de miercuri până vineri, ca să evităm aglomeraţia din weekend şi, implicit, o presiune mare asupra peştilor. Căldură ziua, temperaturi plăcute noaptea, pescuit plantat în două margini de plaur extrem de atractive. Cam astea sunt condiţiile în care am hotărât, eu şi un prieten, să pornim testul nostru.
Abordarea era una clară, monturi solide, cu cârlige mari şi boiliesuri foarte mari. Ştiam că ciortanii de 6-7 kg de pe această baltă nu au nicio jenă în a înghiţi bile de 30 mm, astfel că am hotărât să folosim câte două boiliesuri, de 24, 26 sau 30 mm, pe un fir de păr lung. Voiam să selectăm, pe cât se putea, dimensiunile crapilor puşi pe saltea, astfel că am decis să nu folosim câte o singură bilă.
Mai mult, pentru a îngreuna cumva sarcina crapilor mici, nu am folosit deloc pop-up-uri. Peştii care voiau să se înfrupte din bilele noastre trebuiau să muncească puţin pentru masa lor. Chiar dacă nu plantam la distanţe mai mari de 100 m, am folosit numai plumbi grei, Grippa de 5 uncii (aproximativ 142 g).
Rezolvam astfel două probleme: asiguram un puternic efect de autoînţepare şi evitam ca peştii să tragă monturile foarte repede sub plaur, în zonele cu agăţătură. În plus, astfel ţineam firele foarte bine întinse – ziua bătea vântul destul de tare şi firele tensionate agăţau mai puţine resturi vegetale plimbate pe apă.
Prima sesiune
Înainte de plecarea spre baltă, stabilim să folosim fiecare aceeaşi cantitate de nade şi momeli, astfel: pentru nădit – 8 kg de boiliesuri de diametre diferite, 5 kg de pelete şi 5 kg de seminţe de fiecare; pentru cârlig – 2 kg de boiliesuri de 24, 26 şi 30 mm, dipuite sau nu, la alegere.
Cea mai frumoasa salonta a sesiunii, 12,5 kg
Pentru ambele sesiuni, eu am folosit un singur tip de boiliesuri cu conservant, The Source de la Dyamite Baits, unul dintre cele mai prinzătoare boiliesuri ready made din câte am folosit. Partenerul meu, a folosit în proporţii egale Carping Club Premium Meat şi Belachan, ambele proaspete. Pentru nădit am folosit fiecare pelete pe bază de făinuri de peşte de dimensiuni diferite, seminţe condimentate şi alune tigrate îndulcite.
Odată bagajul făcut, am plecat spre baltă, visând la unul dintre exemplarele de peste 20 kg din lacul de concurs. Pe la prânz, ajunşi pe locul de pescuit, am tras la umbra uneia dintre cele două sălcii.
Vadul e lat, permite instalarea a două seturi de lansete, aşa că dăm cu banul. Eu pic pe dreapta, la plaurul care închide zona pescuibilă a bălţii (capătul adevărat al lacului e la 2 km mai departe, dar până acolo e o adevărată deltă, numai stuf şi canale înguste), iar amicul meu va planta monturile spre stânga, la marginea plaurului uriaş care migrează din când în când pe baltă, distrugând uneori pontoanele în traseul său dictat de vânturi.
Primul drum cu barca e folosit pentru a identifica locurile mai curate de la marginea plaurilor, cu ajutorul unui pichet lung. Odată marcate zonele interesante, facem o nădire largă, de atracţie, după care plantăm monturile una câte una. Zona e plină de vegetaţie scufundată (resturi de stuf, crengi, plante acvatice), astfel că plasarea monturilor trebuie făcută cu mare precizie. O deviere de 15-20 cm şi montura poate sta liniştită zile întregi, fără ca vreun crap s-o găsească.
Crapi de două cifre
După nici o oră, aproape logic, primele trăsături vin la lansetele mele. Bilele folosite, chiar şi în varianta ready made, au o reputaţie de boilies de atracţie rapidă, astfel că scorul creşte rapid la 4-0 în favoarea mea, însă cu doar un singur peşte de două cifre, un comun de 10,5 kg. Ceilalţi trei, crăpceni de 6-9 kg, toţi comuni.
Dublu dril finalizat cu o dubla eliberare
Glumele încep să se înfiripe, dar la 5-0 (oglindă de 12 kg la lanseta mea din dreapta) şi un peşte ratat de el, prietenul meu devine puţin neliniştit. Nu trece însă mult şi glumele îşi schimbă direcţia. Motivul – primul lui crap pus pe saltea – un comun burtos de 18,5 kg, sedus de două boiliesuri de 24 mm.
Seara aduce cu ea răcoarea mult aşteptată, dar şi serii de 3-4 trăsături grupate, semn că bancurile de ciortani migrează în căutare de mâncare şi adăpost. Mai punem pe saltea câţiva crapi, cei mai mulţi de 10-11 kg, dar şi unul de 14,2 kg, la aceeaşi lansetă la care venise şi cel de 18,5 kg.
Spre dimineaţă scorul se strânge, 10-9 pentru mine, dar media lui era mult peste ce reuşisem eu. Cel puţin deocamdată, bilele proaspete prinseseră aproape la fel de mulţi peşti ca şi cele ready made, dar evident mai mari.
A doua zi, căldura a rărit numărul prezentărilor, dar am reuşit amândoi să mai aducem la mal câte 5 peşti. Unul dintre ei, un comun de 16,5 kg la cea mai productivă lansetă a mea, a reuşit să-mi mai crească media, care rămânea totuşi destul de mică în comparaţie cu a partenerului meu de pescuit.
Ce ne-a mirat puţin a fost faptul că ultimii doi peşti au fost de doar 5-6 kg, în condiţiile în care foloseam fir de păr de 8-9 cm, cârlig nr. 1 şi două boiliesuri tari de 30 mm. Ştiam că, atunci când sunt în dispoziţie bună de hrană, crapii mici pot înghiţi momeli mari, dar nu ne aşteptam să prindem ciortani la două bile de 30 mm.
A doua noapte, câte trei prezentări la fiecare, dar punem pe saltea doar 3 peşti (2-1 pentru amicul meu), ceilalţi trei parcându-se în agăţătură din cauza reacţiilor noastre întârziate. Peştii nu aveau dimensiuni spectaculoase (toţi între 8 şi 12 kg).
În fine, închidem partida cu exact acelaşi număr de peşti puşi pe saltea, 16 de fiecare, dar cu o medie mai bună la partenerul meu de pescuit (13,4 kg) faţă de a mea (10,9 kg), medie dată de cei mai mari 5 peşti ai fiecăruia. Pe drumul spre casă, decidem să mai facem o partidă, de aceeaşi durată şi cu aceeaşi nadă, înainte să tragem nişte concluzii.
A doua sesiune
După exact două săptămâni, ne înfiinţăm pe acelaşi loc, facem tabăra sub aceeaşi salcie şi pregătim exact aceleaşi cantităţi de nade şi momeli. Singura modificare, plaurul din stânga, cel mare şi mobil, care se deplasase vreo 20-30 m către malul opus.
Ultimul comun al partidei
Plantăm monturile (cârlige nr. 2 şi 1, fir de păr lung, bile de 26 şi 30 mm, grupate câte două la fiecare montură) şi ne tragem la umbră. După exact o oră, run cu sfârâituri la amicul meu, concretizat pe saltea – 9 kg. În următoarele trei ore, scenariul din prima partidă se repetă, dar pe dos. Partenerul meu de pescuit ajunge la 5-0, 12 kg cel mai mare, în timp ce eu nu avusesem nicio trăsătură.
Pe seară, exact când mă pregăteam să scot şi să replantez monturile pentru noapte, pleacă, evident, lanseta care prinsese jumătate din peştii primei sesiuni. Dril scurt şi o superbă salontă de 8,5 kg, cu două rânduri de solzi uriaşi pe fiecare flanc, ajunge pe saltea.
Până dimineaţă mai prinde 4 crapi, toţi comuni de 11-12 kg, de ziceai că sunt fraţi. La mine destul de puţină activitate, doar 4 prezentări – 2 scăpaţi în agăţătură, unul neînţepat cum trebuie şi unul de 10 kg ajuns la fotografii. Deja, după aproape 24 de ore, era evident că ceva nu mergea pe vadul meu. Scorul ajunsese la 9-1 şi totuşi nu credeam ca diferenţa dintre bilele proaspete şi cele cu conservant era atât de mare. Regrupez toate lansetele pe o arie mult mai mică şi mai fac o nădire largă, cu multe seminţe şi pelete.
Ştiuca de rămas bun
Spre după amiază, în plină moleşeală, pleacă deja obişnuita lansetă datorită căreia prinsesem mulţi crapi. Înţep la timp, simt tensiune şi firul pleacă spre dreapta. Ridic lanseta mult şi fac câţiva paşi în spate, încercând să împiedic peştele să se parcheze sub plaur. Reuşesc să-l scot din zona periculoasă, dar firul o ia din nou spre dreapta, şi se aude şi avertizorul galben.
Dintoasa de aproape 4 kg, prinsa la montura cu boilies, pe recuperare
Cred că am luat firul lansetei galbene, dar nu e aşa. Înţeapă şi partenerul meu de pescuit şi, după 5 minute, avem pe saltea doi crapi comuni ce par de două cifre, în stare perfectă. Punem cântarul, unul de 11 kg şi unul de 10 kg.
Replantez şi seara trece destul de liniştită la mine, nu şi la amicul meu, care prinde cam un crap pe oră. Scorul celei de-a doua dimineţi, 14-7 pentru bilele proaspete, ne îndeamnă să concluzionăm că, oricât de bune ar fi anumite ready made-uri, pescuite în paralel cu boiliesuri proaspete vor fi, poate, mai rapide, dar clasamentul final le va fi nefavorabil.
Înainte să strângem, prietenul meu mai agaţă o salontă de 6-7 kg, extrem de puternică (care-l face să creadă, iniţial, că avem în sfârşit un crap foarte mare), dar aventura nu se încheie aici.
Încep să strâng lansetele şi, în timp ce mulinam, montura se agaţă brusc. Înjur printre dinţi că n-am identificat buturuga cu pricina, dar partenerul meu de pescuit îmi atrage atenţia că “buturuga” mea face lumânări.
Realizez că am agăţat un răpitor, ştiucă cel mai probabil, şi care nu părea foarte mică. Recuperez mai încet, ştiuca încearcă disperată să scape de cârlig, dar nu poate tăia textilul gros, astfel că ajunge pe saltea. Are între 3 şi 4 kilograme, aşa că-i facem o poză de rămas bun şi-o eliberăm. Tragem linia finală a testului nostru, consultăm carneţelul de notiţe şi prezentăm cifrele finale:
>> Boiliesuri proaspete – 42 de prezentări, 31 de crapi (20 la Premium Meat, 11 la Belachan); media primilor 5 peşti – 13,8 kg
>> Boiliesuri ready made – 35 prezentări, 23 crapi, media primilor 5 peşti – 11,3 kg